Va prezentam mai jos o serie de poze realizate de cunoscutul fotograf Wilhelm Alexander Pragher in data de 8 August 1941.
Poziţionat în coasta unuia din cele mai elegante cartiere (Cotroceni), la baza dealului unde se află acum Ministerul Apărării. Intrarea se făcea din strada Dr. Staicovici printr-o alee umbrită de copaci falnici. Priviţi imaginile ca să va daţi seama de bogata vegetaţie a acestui parc.
Ştrandul avea vestiare şi cabine. Utilizarea vestiarelor intra în preţul biletului. Intrai, te dezbrăcai de hainele de stradă, băteai la chepengul din lemn; doamna din hala vestiarelor deschidea şi-ţi dădea un umeraş pe care îţi aşezai hainele. Primeai o fisă metalică pe care o prezentai la plecare ca să-ţi iei hainele înapoi. Grija pentru fisă era una din provocările zilei… ţin minte că nimeni nu voia să aibă responsabilitatea lor aşa că, la un moment dat, am găsit soluţia… să le îngropăm în locuri pe care le consideram noi cât mai “secretoase” 🙂 Pentru cabine se plătea separat şi, fiind închiriate pe persoană, le puteai folosi toată ziua.
Fundul bazinului principal era construit în pantă astfel că adâncimea apei pornea cam de la 80 cm-1 m la capătul dinspre intrare şi ajungea, parcă la 4 m sau 4,5 m în capătul opus, unde era amplasată, lateral, trambulina.
Apa se schimba, în mod normal, la două zile, maxim la trei. Normal, cea mai mare bucurie era în timpul săptămânii, când nu era aglomeraţie, şi când nimeream ziua cu apă “nouă”, curată, ca să facem leapşa pe sub apă…
Niciodată nu am prins accesul liber la trambulină. Ca să nu existe pericolul de accidente, era înconjurată cu un gard a cărui portiţă era blocată cu lacăt. Bănuiesc, totuşi, că în anumite perioade, ştrandul a găzduit şi competiţii, bazinul fiind dotat la ambele capete cu bloc-starturi. Dinspre intrare, pe latura din dreapta a bazinului era zona “verde” cu iarbă şi copaci. Vis-a-vis, pe stânga, era amenajată o zonă de “plajă”, cu nisip. Tot pe stânga, dar mai jos faţă de nivelul general al terenului, era amplasat bufetul ştrandului. Din dreptul bazinaşului, începea o pantă, foarte frumos terasată, palierele teraselor fiind acoperite cu iarbă. De aici, aveai perspectiva întregului ştrand…în partea de sus, după zona terasată, s-a construit mai târziu, prin anii ‘70, un alt bazin mare, cu adâncime constantă (cca 1,20-1,50 m).
Acesta a fost ştrandul Bragadiru: o construcţie de bun gust, o oază de relaxare care, distrusă fără noimă, lipseşte şi azi Bucureştiului.
Pentru “cunoscatorii” locului se poate identifica Academia Militara undeva in coltul din stanga sus al primei imagini. Enjoy the view! 🙂
