Am gasit in cartea Istoria Cotrocenilor, Lupescilor si Grozavescilor de G.M. Ionescu, un capitol interesant dedicat platoului Cotroceni, in special constructiilor apartinand armatei. Am sa redau mai jos partial textul (repet, cartea a fost scrisa la inceputul anilor 1900, prin urmare atunci cand autorul foloseste sintagma “pe locul de azi al…” sa nu va asteptati sa mai fie si astazi acelasi lucru):
TABARA DE LA COTROCENI
In anul 1863 prin decretul 5380 din 29 iulie se aproba infiintarea unei tabere pe platoul Cotroceni; “caci concentrarea trupelor in tabere – dice raportul catre Domn – este singurul mijloc de a putea desavarsii instructia unei armate, de a desvolta spiritul de corp printre oficeri prin obicinuinta de a vietui in comun, de a deprinde pe sefii de corpuri cu tactica cea mare, prin evolutiile armatelor combinate; in fine taberile fiind adevarata si singura scoala in timp de pace in care o armata se pote constitui cu soliditate si deprinde cu ostenelile vietei militare.”
(…)
S’a construit tabara in apropierea Bucurescilor, pentru inlesnirea aprovisionarei trupelor cu cele necesare din Bucuresci, afara de pesmet si paine, pentru care s’a construit cuptore de camp in gradina Pencovici, (adi – adica pe la 19040 – Manutanta centrala), ceea-ce constituia un inceput de “manutentiune militara”. In fie-care corp s’au intocmit cantine pentru oficeri.
Trupele se aflau adapostite prin corturi si barace.
In diua de 11 August s’a inaugurat tabara printr’un Te-Deum in presenta Domnitorului.
DOBRE NICOLAI – constructorul cladirilor armatei si a fabricii de tutun de la Belvedere (pentru petrecareti, este vorba de cladirile din spatele fostului club Bavaria din Regie)
(…)
Am spus ca soldatii erau adapostiti in baraci de scinduri si corturi. Atat baracile cat si corturile ocupau positiunea imediat dinaintea curtei palatului si biserecei de la Cotroceni, mergand paralel pe drumul Sarei, ori mai propriu vorbind, cu linia ferata, ca apoi sa apuce in diagonala spre actuala tabara.
Capela era in mijlocul taberei, iar ambulanta pe locul unde se afla asta-di Institutul Botanic. Linia tirului incepea de langa podul Domnei spre raza fortificatiunilor. O erbarie s’a construit in marginea nordica a platoului si cade asta-di in cuprinsul depositului de munitiuni, cum si alte cladiri, cari vor servi mai tarziu de magasii pentru Pyrotechnie, care in curand se va infiinta aici, dupa ce tabara se va stramuta la 1869 pe campia Turcenilor si a Movilenilor, doue satisoare situate pe malul Siretului, la 8 kilometri spre apus de Tecuciu.
“PYROTECNIA ARMATEI”
Cuvantul Pyrotechnie provine din greaca si inseamna foc si arta, mestesug sau sciinta de a prepara artificii, fie pentru placere, ori pentru necesitatile artileriei cum si fabricatiunea munitiunilor de infanterie.
Exista o singura Pyrotechnie in toata tara si este pusa sub autoritatea imediata a Ministerului de Resboiu si Inspectorului general al Artileriei pentru tot ce privesce serviciul special al acestui stabiliment.
“PYROTECNIA ARMATEI”
Vechimea pyrotechniei nu se ridica de cat la cel mult la 40 de ani, si nu singura, adica considerata ca stabiliment apare, ci la un loc cu arsenalul si pulberaria armatei. Causa? Grelele imprejurari prin care au trecut terile romane de la pierderea domnieni pamentene!
La anul 1860, terile romana nu se unise inca definitiv, ci existau doue ministere de Resboiu, unul in Bucuresci si altul in Iasi, c’un singur arsenal la Copou, langa Iasi, – caci despre cel din tera Romanesca nu se pomenesce inca. In budgetul acestui arsenal, pe la 1860, capitolul 17, se mentioneaza pentru prima ora cuventul “pyrotechnie” dat unui asimilat, care facea parte din personalul divisionului de artilerie.
(…)
In anul 1861 Marti 24 Ianuarie, s’a serbat pentru a II-a oare diua unierei Principatelor, si a alegerei de Domn a colonelului Alexandru Ioan Cuza; corpul oficerilor din garnizona a oferit un banchet Domnitorului, care a avut loc in salile arsenalului si la care au luat parte Mitropolitul Ungro-Vlahiei Nifon, corpul diplomatic etc. etc. Vedem dar, ca exista un arsenal si in tara Romaneasca si inca destul de maricel de ore ce avea sale incapatoare, in care sa se dea un asemenea banchet.
(…)
In anul 1861 Noembre 23 s’a decretat ca Directiunea stabilimentelor militare sa fie divisata in trei sectiuni, care cuprindea:
sectia I Pirotechnica
– un atelier pentru confectionarea munitiei si a artificiilor necesare armatei, este tot odata insarcinat cu instructia teoretica si practica a omenilor detasati, spre a forma artificii pentru artilerie.
– un atelier pentru fabricarea si incarcarea capsulelor de resboiu.
– un laboratoriu de chimie pentru analisele si cursul de Chimie.
– depositele de praf.
sectia II Arsenalu de constructii
– un atelier pentru constructia si reparatie trasurilor si afetelor armatei.
– un atelier de armuriei, pentru reparatia si transformarea armelor de foc portative. Acest atelier va forma si armurieri pentru infanterie.
– o fonderie pentru confectionarea projectilelor de artilerie si pieselor mecanice si a masinelor stabilimentelor.
– un atelier mecanic pentru constructia si reparatia masinelor.
– deposite de arme.
(…)
Prin inalt decret in 24 Noembre 1873, se separa Pirotechnia de Arsenal si se decreteza si infiintarea unei scole de artificieri, care functioneza si pana asta-di.
Se hotaraste ca localul Pirotechniei sa se faca pe platoul Cotrocenilor. Locul insa, pe care urma sa se construiasca incaperile stabilimentului, era dat cu embatic la mai multe persone, intre cari citam pe Dr. Davila, Nedea, capitanul Ivanovici Liubomir si altii pe cari statul a trebuit sa i exproprieze mai intaiu si apoi sa se incepa constructiunile, ceea-ce s’a si facut.
(…)
Intre anii 1868 – 70 s’a mai construit si alte dependinti. Dupa ridicarea taberei de pe platoul Cotrocenilor si stramutarea ei la Furceni, acele dependinti au remas de-o-cam data pentru intrebuintari potrivite nevoei timpului. Cu ocasia separarei Pirotechniei de Arsenal si asedarea ei pe platoul Cotroceni, pe langa cladirile deja existente, a inceput sa se construiasca alte cladiri fara dispositiuni simetrice si usor de priveghiat.
