Pe vremuri, demult, tare demult, cand cresteau mustele cat galustile de le vanau vanatorii cu pustile, existau hanuri. Erau cladiri in forma de patrulater, cu ziduri groase, marginind o curte interioara in care intrai printr-o singura poarta, cu canaturi ce se inchideau pe timpul noptii. Fiecare han avea la parter pravalii in care se depozitau marfurile, iar la etaj se aflau camere de dormit cu ferestre spre curtea interioara. Exista un pridvor dublu, suprapus cu coloane si arcade, ce dadea ocol cladirii si era legat cu parterul prin doua scari de lemn care dadeau in cate un foisor. Erau adevarate cetati care alaturi de manastiri foloseau drept adaposturi in vreme de restriste. Din relatarile lui Del Chiaro din 1716, pe fondul tulburarilor interne, o parte a locuitorilor capitalei s-au refugiat in hanuri si manastiri de frica tatarilor…iar altii se straduiau sa descopere piatra filozofala (!?)
Despre existenta unui han in incinta manastirii Cotroceni nu se stie, in schimb se stie de existenta unui han inchinat de Serban Cantacuzino manastirii Cotroceni, aducator de venituri. Manastirile erau un fel de mici filiale ale celei mai mari corporatii medievale rasaritene: Muntele Athos.
Hanul, un Athene Palace al acelor timpuri si era situat pe locul ocupat azi de Banca Nationala. Serban Cantacuzino cumpara terenul de la jupaneasa lui Carstea Bogdaproste in 1687 si de la manastirile Radu Voda si Mihai Voda. Terenul avea pe el sase pravalii si cateva pivinite peste care se construieste cladirea vasta si trainica care a concentrat ulterior in jurul sau comertul bucurestean.
A ramas din acele timpuri un document interesant in care egumenul manastirii Cotroceni, Partenie, despagubeste manastirea Radu Voda: voievodul luase de la manastire 14 pravalii din mahalaua grecilor , “de au pus hanul pre dansul, din muchea hanului den sus , de la poarta cea mare, in lungu pana in pravaliile ce au luat de la manastirea lui Mihai Voda catre ulita cea mare, stanjeni 18 si stanjenul de palme opt si una proasta, si in lat iar de la poarta cea mare din muchea hanului pana la locul ce au luat de la Necula Purece stanjeni opt pol.”
Hanul a durat pana in 1883 cand a fost daramat pentru a se construi Banca Nationala.
Un lucru interesant este ca strazii Lipscani i s-a zis la inceput “ulita care duce la hanul lui Serban Voda”.
Hanul a adapostit pravalii de lipscanie , de bauturi spirtoase – lichioruri, rom de Jamaica, fier prelucrat si importat din Anglia, tutun, tigari de foi, produse de bacanie (apartinand lui Gheorghe Assan si Martinovici, renumiti morari), a adapostit chiar si bancheri, un camin de fete sarace si un pension cu patru clase al lui Stefan Caliva (in 1843).
In secolul XVIII in peisajul arhitectural al oraselor sunt de amintit fantanile, cu decoratie baroca, chioscurile si foisoarele ridicate dupa modelele constantinopolitane. Erau case de vara, cu gradini alaturi si cu apa de izvor sau de cismea unde veneau domnii sa se recreeze. Chioscurile au ajuns mai apoi locuri de plimbare ale bucurestenilor. Unul era la Cotroceni, la manastire, ridicat de Alexandru Ipsilanti in 1780, daramat in 1893, cand a fost demolat si o parte a zidului de incinta al manastirii pentru a face loc noului palat.
Constantin Brancoveanu, fire boema si pasnica se ingrijeste de gradinile orasului sfatuindu-se cu sfetnicul sau, stolnicul Constantin Cantacuzino. Pe langa frumoasa gradina de la Mogosoaia, domnitorul amenajeaza cateva si-n jurul manastirii Cotroceni, amintite de calatorul englez Chishull in 1702. Gradina se imbina armonios cu padurea strabatuta de alei care inainta inspre oras. Padurea Procopoaiei, fragment al Codrilor Vlasiei ajungea pana aproape de actualul loc al facultatii de Drept. Ea se intindea la nord-est de manastire si avea la marginea dinspre est un mic lac cu insula legat printr-un canal de Dambovita. Numele vine de la sotia lui Procopie al Farmazonului cel care a si dat numele unei biserici amintite in planul lui Borroczyn, precum si ulitei Francmazonului, care s-a numit apoi strada Francmazona, Stefan Furtuna si in prezent, Stirbei Voda.
